Produse
SPRING
DEALS

Magazinul in care toate produsele au garantata originalitatea!

Filozofia FineStore.ro este una foarte simplă:

CLIENTUL este întotdeauna pe primul loc.

Despre Noi

FineStore are o poveste la fel de efervescentă ca perlajul unei șampanii fine! Nici nu putea fi altfel, având în vedere că fondatorii sunt trei tineri antreprenori ambițioși și perfecționiști, dar mai presus de toate prieteni, care din anul 2014 și până acum nu au încetat să caute, să găsească și să implementeze cele mai bune soluții pentru ca iubitorii de gusturi fine să poată comanda băutura preferată simplu, rapid și la un preț corect oriunde s-ar afla în țară.

Încă de la prima sticlă vândută, FineStore a dovedit că pune întotdeauna clientul și calitatea serviciilor oferite pe primul loc, astfel că cel mai apreciat magazin online de băuturi alcoolice a beneficiat în scurt timp și de o locație fizică, unde acum clienții pot alege de la raft băutura preferată asistați de experții noștri, într-o atmosferă cât se poate de prietenoasă și unde majoritatea băuturilor sunt disponibile spre degustare.

În timp a crescut și echipa, iar faptul că și astăzi avem lângă noi oamenii alături de care am început în 2014 spune multe despre felul în care am construit modelul de business FineStore. De la Call Center, la IT, la operațiunile din depozit, HR, logistică, achiziții, marketing, contabilitate și până la specialiștii din magazin, tot mai mulți oameni s-au alăturat echipei noastre, dedicându-și zi de zi timpul și energia pentru a mulțumi fiecare client în parte.

Și pentru că am adus deja în discuție de nenumărate ori cuvântul “client”, poate că acesta e cel mai potrivit moment pentru a spune că astăzi, clienții noștri au devenit cel de-al patrulea partener al nostru. Le mulțumim pentru faptul că s-au transformat de bunăvoie în ambasadori ai brand-ului FineStore, recomandându-ne constant pentru calitatea băuturilor și serviciilor noastre!

Cere Produs

La aproximativ 2 săptămâni adăugăm produse noi, deoarece studiem continuu piaţa, suntem la curent cu produsele nou apărute, dar şi cu cele recent premiate şi analizăm care sunt cele mai căutate sortimente.

Fie că este vorba de un single malt rar, fie că este un produs uzual, recunoaștem faptul că multe din produsele noi ne sunt sugerate de către clienții noștri fideli ce folosesc formularul "Cere Produs"

CERE PRODUS

Intrebări adresate frecvent

Te invităm să citești răspunsurile noastre la câteva dintre întrebările care ne sunt adresate frecvent.

1.De unde provin produsele comercializate de FineStore.ro?

Produsele pot avea ca surse de proveniență producători români, producători din altă țară, importatori oficiali români sau una din marile case de distribuție din afara țării.Toate achizițiile sunt în conformitate cu legile şi reglementările României și ale Uniunii Europene privind achizițiile intracomunitare și import pentru produse accizabile.

2.Produsele comercializate de FineStore.ro sunt originale?

Toate produsele comercializate de FineStore sunt 100% ORIGINALE, indiferent dacă sunt achiziționate din România (direct de la producători sau de la importatori oficiali români), de la producători din altă țară sau de la marile case de distribuție din Europa. Garantăm originalitatea fiecărui produs comercializat și tratăm cu maximă seriozitate orice solicitare în acest sens.

3.De ce aveți prețul atât de mic? De ce la concurență prețul este uneori dublu?

Politica noastră este aceea de a le oferi clienților noștri prețuri corecte. Principalul motiv pentru care prețurile noastre sunt mai mici comparativ cu cele ale altor comercianți constă în faptul că am eliminat intermediarul, iar importul direct al produselor ne permite să stabilim un preț apropiat de cel al producătorului.

4.Eliberați factură și certificat de conformitate? Produsele au timbru?

Toate produsele comercializate de către noi vin în ambalajul original și sunt însoțite de factură fiscală și certificat de conformitate. Acestea au toate taxele și accizele achitate și sunt marcate conform legsislației în vigoare.

5.Pot comercializa/revinde produsele achiziționate de la voi?

FineStore.ro deține atestatul nr. RO01848EN0008 din 27.07.2023 pentru distribuție şi comercializare angro de produse supuse accizelor. Acest atestat permite comercializarea produselor achiziționate de la noi, dar nu te oprește să le savurezi personal.

6.În cazul în care doresc să achiziționez o cantitate mai mare de produse pentru un eveniment, pot returna produsele rămase neconsumate?

Produsele care nu au fost consumate pot fi returnate indiferent de cantitate, însă acestea trebuie să îndeplinească anumite condiții, printre care returnarea în aceeași stare în care au fost livrate (sigilate, în ambalajul original și nedeteriorat etc.) Vezi toate condițiile de retur în secțiunea “Termeni și Condiții” Art 7.

7.Pot ridica personal produsele? Unde aveți depozitul sau magazinul?

Vă invităm cu mare drag în noul nostru magazin si punct de ridicare comenzi din Bulevardul Aerogării, Nr. 2-8, Sector 1, București sau la depozitul FineStore din CTPark Bucharest North, str. Vila Ana, nr. 6, cladire BUN2, Afumati, Ilfov

Tur Virtual

Vizitează magazinul nostru din Baneasa cu ajutorul turului virtual din confortul casei tale şi descoperă o selecţie impresionantă de băuturi fine, alese una câte una, special pentru tine. Foloseşte săgeţile pentru a naviga printre rafturi şi extinde experienţa online în chat, unde îţi oferim asistenţă live.

DA O TURA DE MAGAZIN

Astazi ai 30% EXTRA-REDUCERE la orice produs marcat "Spring Deals"