Produse
SPRING
DEALS

CHATEAU LAFITE ROTHSCHILD

Chateau Lafite are o istorie la fel de tumultuoasă ca cea a Franței, fiind menționat pentru prima oară în 1234. Numele provine din cuvântul gascon “la hite” care înseamnă dâmb, ridicătură de teren. Pe acest dâmb, în secolul a XVII-lea, Jacques de Ségur a plantat podgoria al cărei vin se vindea la licitații publice din Londra după ce era confiscat de pe vasele capturate de corsari. Prestigiul vinurilor Chateau Lafite a crescut și mai mult odată cu menționarea lor în scrierile lui Thomas Jefferson, viitor președinte al Statelor Unite, care s-a îndrăgostit de aroma acestora și a continuat să fie un consumator fervent până la moartea sa. Baronul James de Rothschild a cumpărat proprietatea în 1868 şi a lăsat-o apoi moștenire celor trei fii ai săi: Alphonse, Gustave și Edmond. În acel an, recolta a avut cel mai ridicat preț, unul rămas înregistrat ca record în istorie și neegalat decât spre finalul secolului al XX-lea. Până în anii 1970, podgoria trece prin diverse greutăți, un proces de reconstrucție și retehnologizare și începe să producă din nou vinuri al căror gust seamănă izbitor cu cel al ambroziei zeilor din Olimp, după spusele mareșalului de Richelieu.

Citeste mai mult

Filtreaza Produsele
Ordonează după
Filtre active

0 Filtre Aplicate

RESETEAZA FILTRELE

Niciun filtru aplicat.

Produse de negasit.

Momentan nu exista niciun produs disponibil selectiei tale.

Astazi ai 30% EXTRA-REDUCERE la orice produs marcat "Spring Deals"